Dragi colegi,

Este pentru noi o mare plăcere să vă invităm să participaţi la cel de-al 11-lea Congres Naţional de Pediatrie Socială, în luna septembrie, din nou la Cluj-Napoca. La fel ca la ediţia anterioară congresul nostru va fi organizat în colaborare cu medicii şcolari (în cadrul Forumului Medicilor Şcolari) şi cu medicii de familie care au preocupări pediatrice (în cadrul Sesiunilor Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie). Vom avea plăcerea de a avea alături de noi medici pediatri din ţările din Regiunea Balcanilor, deoarece împreună vom organiza şi lucrările celui de-al 3-lea Congres al Pediatric Association of the Balkans (Asociaţia Pediatrică din Balcani).

Anul acesta aniversăm 25 de ani de la primul congres naţional de Pediatrie Socială, organizat din iniţiativa domnului Profesor Nicolae Miu. De atunci, periodic şi în diferite părţi ale ţării, pediatrii cu preocupări de pediatrie socială, precum şi colegii din alte specialităţi implicaţi în îngrijirea copiilor, ne-am întâlnit cu scopul de a îmbunătăţi activitatea noastră şi din perspectiva socială. Ne amintim cu plăcere de momentele petrecute împreună la Cluj-Napoca, Călimăneşti, Arad sau Gura Humorului, discutând aspecte importante din practica noastră şi modul în care să ne aplecăm asupra problemelor sociale ale pacienţilor noştri, dar şi despre caracteristicile particulare ale adolescenţilor sau modalităţile de prevenire a diferitelor boli.

Anul acesta, împreună cu colegii din Balcani, vom avea ca temă principală Cooperarea în Balcani pentru Sănătatea copiilor noştri. Vom organiza sesiuni în care vom discuta problemele legate de bolile cronice ale copiilor, aspecte de sănătate publică, măsurile de prevenţie a diferitelor boli sau modalităţile de intervenţie în urgenţe, dar şi multe alte teme importante privind sănătatea copiilor noştri în faţă unor provocări sociale importante. Va fi o oportunitate pentru fiecare de a-şi prezenta experienţa proprie în acest domeniu, de a porni colaborări noi şi a stabili direcţii de acţiune în viitor.

Cluj-Napoca este cunoscut drept Oraşul Comoară al Transilvaniei. Situat la răspântia drumurilor dintre Vestul Europei şi Balcani, poartă cu el moştenirea tuturor naţionalităţilor care l-au populat şi transformat de-a lungul veacurilor. Vă invităm să petreceţi alături de noi câteva zile frumoase, memorabile, să descoperiţi sau să redescoperiţi orașul nostru în această toamnă, încercând să auziţi pe străzile Clujului „paşii lui Blaga”…

Vă aşteptam cu drag alături de noi!

Mai multe informații și detalii despre înscriere găsiți aici: https://srps2018.medical-congresses.ro

miu

Preşedinte de onoare al congresului
Preşedinte de onoare al Societăţii Române de Pediatrie Socială

tudor

Preşedinte al congresului   
Preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie Socială 

valeria

Vicepreşedinte al congresului
Preşedinte al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie

daniela

Vicepreşedinte al congresului   
Vicepreşedinte al Societăţii Medicilor din colectivele de copii şi tineri  

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la următoarele adrese de e-mail:

Secretariat științific

secretariat@pediatriesociala.ro

Suport logistic congres

Anca Visu – anca.visu@pproevents.com